La 02 mai 2019, Facultatea de Geografie, Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău), în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a organizat a doua ediție a Concursului Național „Mediul local și dezvoltarea durabilă” pentru elevii din liceele Republicii Moldova. Concursul s-a desfășurat în 2 etape (raională și republicană).
Etapa republicană s-a desfășurat în incinta Facultății de Geografie, la care au participat elevii selectați la etapa raională. La deschiderea festivă a concursului au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, cadre didactice universitare, cadre didactice preuniversitare, studenți și elevi ai claselor liceale.
Cu un mesaj de salut, adresat participanților, a venit Eduard Coropceanu - rectorul Universității de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chișinău); Corina Lungu - consultant principal, MECC; Ion Mironov - decanul Facultății de Geografie.
Concursul a continuat cu prezentarea lucrărilor în următoarele secțiuni: Film, Prezentare Power-Point, Poster.
Învingătorii concursului au fost premiați cu diplome și premii bănești, oferite de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pentru lucrările prezentate la fiecare secțiune.
Locul I – 1000 lei,
Locul II – 800 lei;
Locul III – 600 lei;
Mențiune – 400 lei.
Locul
|
Secțiunea
Film
|
Secțiunea
Prezentare Power Point
|
Secțiunea
Poster
|
I
| |||
II
|
IPLT „L. Damian”, Rîșcani
| ||
III
|
IPLT „Leonid Gherman”, Zăicani, Rîșcani
https://drive.google.com/open?id=1j-fqQg-MZ2nG23ll98V9on6l9FY0mD7C |
IPLT „N. Casso”, Chișcăreni, Sîngerei
https://drive.google.com/open?id=1r0IY6IYLD9EOyClgQlIvBDcLJD4JKxVK | |
Mențiune
|
IPLT „B. P. Hașdeu”, Ștefan Vodă
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu