În perioada 04 - 08 noiembrie 2019, profesorii Eligiusz Małolepszy dr. hab. și Teresa Drozdek-Małolepsza dr. hab. de la Universitatea Humanistyczno-Przyrodniczy im. Jana Długosza w Częstochowie din Polonia au realizat un stagiu de mobilitate didactico-științifică în cadrul Facultății de Geografie, Universitatea de Stat Tiraspol, cu sediul în Chișinău, în baza Acordului de Colaborare dintre universitățile menționate. În cadrul stagiului profesorii au predat prelegeri publice studenților de la ciclul I licență și ciclul II-master. Un interes deosebit a trezit audienței conținutul expus la tema „Atracțiile turistice de pe Traseul Cuiburile Vulturilor” între Czestochowa și Cracovia, Polonia. Pe parcursul stagiului au fost realizate discuții cu cadrele didactice referitor la inițierea și desfășurarea în comun a unor programe de studiu, a unor proiecte de cercetare, a manifestărilor ştiinţifice, a publicării articolelor ştiinţifice în revistele universităților, a desfășurării aplicațiilor practice pe teren cu studenții. De asemenea profesorii din Polonia împreună cu cadrele didactice de la facultate au vizitat destinația turistică Cricova.
Comentarii
Trimiteți un comentariu